Perşinari

“Tabăra” Văcăreştilor din lungul apei Dâmboviţei

O poveste frumoasă, ce ne duce cu gândul la boierii de odinioară, la poezie, la murmurul izvoarelor şi la cântecele de vitejie transmise de la o generaţie la alta, a fost ţesută în istoria satelor Perşinari, Văcăreşti şi Nucet, leagăn al copilăriei artistului Ion Dolănescu.

Satul Perşinari are oameni gospodari, care lucrează cu drag pământul şi au grijă să culeagă roade bogate. Cultivă îndeosebi legume şi, deseori, sunt întâlniţi în fiece colţuri ale ţării, pentru a-şi vinde produsele. Iar acest mod de viaţă are strânsă legătură cu evenimentele desfăşurate aici încă din vremuri străvechi…

persinari01Pe malul pârâului Nucet au fost descoperite două aşezări fortificate, cu val şi şanţ de apărare, ce datează din Epoca Bronzului iar la 50 de metri de aşezarea Islaz a fost adus la lumină un important tezaur de arme din aur şi argint din perioada mijlocie a Epocii Bronzului.

Cercetând în istorie, regăsim localitatea Perşinari sub mai multe denumiri: Tabăra (sec. XVI-XVIII), Podul Taberei (sec. XVII) dar şi Tabăra de sus şi Tabăra de jos.

În aceste locuri, vel aga Ianache Văcărescu a cumpărat, la sfârşitul anului 1685, de la mai mulţi localnici din Pogorăşti (Coborâşu), 200 de stânjeni de “pe lângă hotarul satului Văcăreşti” ce mergea “în lung din apa Dâmboviţei până la apa Nucetului”, apoi a continuat să mai cumpere şi alte loturi încât, în 1698, familia Văcărescu şi Mănăstirea Nucet stăpâneau mare parte din moşia Tabăra.

Această proprietate funciară se va numi, în secolul al XVIII-lea, Perşinari sau Pierşinari. Se spune de asemenea că, prin 1800, moşia Tabăra a fost împărţită între Mănăstirea Nucet şi domniţa Ecaterina Caragea, soţia poetului Ienăchiţă Văcărescu dar şi că, mai înainte, pe moşie se aflase un sat de ungureni ce se numea Călbureni/Calboreni – veniţi din Calbor, Braşov . Aceştia, nemaiavând loc de hrană, au rugat boierii Văcăreşti să-i lase să-şi mute satul pe locul actual al localităţii Perşinari. Vechiul hotar al aşezării “au rămas de să făcea grădinile boiereşti de legume”, după cum mărturiseşte George Potra în “Tezaurul documentar al judeţului Dâmboviţa”. Şi iată că, din acei ani până astăzi, perşinărenii au avut grijă să aibă roade bogate! Cât despre denumirea “Perşinari” – regăsită în documente oficiale – la 20 mai 1774, Divanul Ţării Româneşti dă ordin egumenului Mănăstirii Nucetului şi ispravnicilor judeţului Dâmboviţa ca toţi cei “ce să află şăjători pe această moşie” şi “nu să supun a-şi face obicinuita clacă şi a-şi dea dijmă din sămănăturile ce au pe acele moşii, după vechiul obicei, ci să opun cu împotrivire” să-şi plătească zeciuiala cuvenită.

Mai târziu, locuitorii din Perşinari au participat la Răscoala din 1907 şi, fără să stea pe gânduri, au incendiat moşiile boierilor Calinderu şi Georgescu.

persinari02Sfetnicul Brâncoveanului

Aceste locuri frumoase, de la poalele Carpaţilor, l-au fascinat pe aga Ianache Văcărescu în 1685, când a început să cumpere tot mai mult pământ pentru a-şi întări moşia. Aga Ianache Văcărescu este Sfetnicul Ianache, credinciosul boier care a fost decapitat la Constantinopol împreună cu domnitorul martir Constantin Brâncoveanu şi cu fiii săi. Tatăl său se numea Negoiţă Văcărescu iar mama sa era Neacşa, din Bucşani, la rându-i descendentă a unei vechi familii boiereşti. Se spune că tatăl lui Ianache Văcărescu l-a însoţit pe legendarul Radu Negru când a părăsit Făgăraşul, a trecut munţii şi a descălecat la Câmpulung, întemeind Ţara Românească.

În timpul domniei lui Şerban Vodă Cantacuzino, Ianache a fost postelnic şi vătaf de copii de casă la curtea domnească. În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu a fost “căpitan de lefegii”, agă (comandant al unităţilor de ostaşi încredinţaţi cu paza Capitalei), apoi mare paharnic. Cu acest ultim titlu, în anul 1709 a fost trimis de domnitorul Brâncoveanu vreme de şapte luni, ca reprezentant al său (“capuchehaie”) la Istanbul. Ulterior, a fost însărcinat cu aprovizionarea curţii domneşti, ca mare clucer, şi a fost unul dintre cei mai devotaţi şi apropiaţi sfetnici ai lui Constantin Brâncoveanu, motiv pentru care au fost duşi împreună la Istanbul, unde, la 15 august 1714, au sfârşit tragic din ordinul sultanului. Ianache a fost primul dintre martirii decapitaţi care nu şi-au trădat neamul şi dreapta credinţă ortodoxă.

Sfetnicul Ianache a fost un mare ctitor de lăcaşuri sfinte. Pe când era mare agă, a ctitorit Biserica “Sf. Nicolae” din Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa. În 1712, a refăcut vechea mănăstire dâmboviţeană Nucet, a zidit biserica de mir din satul Nucet dar a contribuit îndeaproape şi la clădirea altor sfinte aşezăminte din Bucureşti şi Târgovişte.

persinari03Familia Văcărescu

Ianache Văcărescu a fost căsătorit cu Stanca, verişoară a doamnei Maria Brâncoveanu, soţia domnitorului. Au avut patru fii: Constantin, mare logofăt, Barbu, spătar, Ştefan, mare ban şi Radu, mare vornic, dar şi patru fiice: Maria, Ilinca, Bălaşa şi Neacşa. Marele ban Ştefan Văcărescu a fost căsătorit cu o nepoată a cronicarului moldovean Ion Neculce şi a avut grijă ca unul dintre fiii săi să poarte numele bunicului martir. I-a spus Ienăchiţă iar numele său a rămas în istoria literaturii române, fiind cunoscut ca poet liric, filolog şi istoric, autorul unei gramatici româneşti tipărite, a unei lucrări ce a rămas în manuscris “Istoria othomanicească”, dar şi a altor scrieri. Creaţia lui poetică în româneşte, căci a scris şi versuri greceşti, este realativ modestă, însă cuprinde titluri importante precum: “Amărâtă turturea”, “Spune inimioară, spune!”, “Într-o grădină”, “Tu eşti puişor canar”, “Zilele ce oi fi viu” şi testamentarul “Urmaşilor mei, Văcăreşti”, poeme în care foloseşte şi evidente sugestii folclorice şi nu lipsesc din nici o culegere antologică de poezii lirice româneşti.

“Urmaşilor mei Văcăreşti!
Las vouă moştenire:
Creşterea limbei româneşti
Ş-a patriei cinstire”.

Iar dintre urmaşii lui Ienăchiţă Văcărescu fac parte diplomaţi şi oameni de cultură: Alecu, Nicolae şi Iancu Văcărescu, poeţi, Barbu Văcărescu – ultimul mare ban al Craiovei, Teodor Văcărescu, militar şi diplomat şi să n-o uităm pe Elena Văcărescu, poetă şi prozatoare de limbă franceză, susţinătoare a drepturilor româneşti în timpul Primului Război Mondial şi în perioada interbelică, membră de onoare a Academiei Române.

Numele satului Perşinari a ajuns pe buzele tuturor românilor în momentul în care Ion Dolănescu a luat drumul Bucureştilor şi a ajuns o voce de referinţă pentru iubitorii cântecului popular care au început să trimită “valuri” de scrisori pe adresa pe care o aveau la îndemână, corespondenţă primită cu emoţie de măicuţa cu ochii albaştri ca seninul cerului. Poveştile străbunilor săi au fost aşezate meşteşugit în cânt de Ion Dolănescu, artist care a viersuit cu drag Perşinarii şi întreaga Românie, până în ziua în care a pornit spre Porţile Cerului.

persinari04persinari05
persinari06persinari07
persinari09
persinari11persinari12
persinari08persinari10

Perşinari

Perşinari

Istoric

O poveste frumoasă, ce ne duce cu gândul la boierii de odinioară, la poezie, la murmurul izvoarelor şi la cântecele de vitejie transmise de la o generaţie la alta ...

Citeşte mai mult

Concerte

Dor de tata

M-am născut lângă Carpaţi

La Bucureşti, pe 26 ianuarie, la Sala Palatului, ora 18:00, a avut loc spectacolul "M-am născut lângă Carpaţi", în semn de omagiu, eveniment realizat de Ionuţ Dolănescu...

Citeşte mai mult

Publicaţiile Fundaţiei

Un veac de dor matern

Un veac de dor matern

În această muncă deloc uşoară am fost ghidat de Ionuţ Dolănescu, de Didina Dolănescu şi Flori Petrescu, de reportajele şi consemnările din Jurnalul Naţional şi...

Citeşte mai mult

Discografie Ion Dolănescu

O voce caldă, plăcut timbrată, conturată de expresivitatea interpretării. Cântecul său este plămădit din foşnetul frunzei, din cântatul cucului, din fluieratul mierlelor, din cursul mai domol sau mai vioi al Dâmboviţei, care i-a călăuzit paşii spre Bucureşti din Perşinarii natali. Ion Dolănescu a pus în cântec jalea şi lacrimile străbunilor săi, oglindite în doinele...

Citeşte mai mult
Discografie Ion Dolănescu

Ordine, Distincţii, Diplome

Preşedintele României, dorind a răsplăti meritele domnului Ion Dolănescu, solist de muzică populară, în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului, Conferă Ordinul

"MERITUL CULTURAL" în grad de MARE OFIŢER,

categoria Arta Spectacolului.

Dat în Bucureşti la 07.02.2004

Semnează Preşedintele României, Ion Iliescu

Festivalul Naţional
"Ion Dolănescu"

Târgovişte, România

Iniţiativa organizării la Târgovişte a unui festival în memoria marelui artist Ion Dolănescu este expresia împlinirii unei datorii sacre pentru valorificarea unui gen artistic peren, păstrat la loc de cinste în cultura şi sufletul tuturor românilor.

Citeşte mai mult

Orchestra "Doina Basarabiei"

Dirijor Valeriu Caşcaval

Orchestra "Doina Basarabiei" de la Chişinău, este condusă cu profesionalism de un talentat muzician: Valeriu Caşcaval. Componenţa orchestrei este una performantă, cu tineri care au studiat cu seriozitate şi pasiune muzica populară, din această orchestră făcând parte şi Doiniţa Dolănescu...

Citeşte mai mult
Orchestra 'Doina Basarabiei'

Copyright © 2013 - Fundaţia Ion Dolănescu - Toate drepturile rezervate

WebDesign by MOCA.NU

Înapoi susÎnapoi sus